Relief

Relieful Munţilor Ţarcu poate fi asemănat cu un vast amfiteatru ridicat în vecinătatea cîmpiei bănăţene şi alcătuit, în mare, din trei trepte. Cea mai înaltă constă din culmi de peste l800-2000 m înălţime, situate în partea de sud-est, spre Hideg, Rîul Şes şi Rîul Mare. Ea este caracterizată prin suprafeţe netede, culmi mărginite de căldări glaciare şi prin păşuni alpine întinse. Această treaptă cuprinde cele patru masive înalte care alcătuiesc grupa muntoasă a Munţilor Ţarcu, şi anume masivele Ţarcu, Bloju şi Muntele Mic.

In treapta mijlocie se încadrează înălţimile de 1100-1500 m, care alcătuiesc o zonă ce înconjură pe cea precedentă la vest şi nord. Se disting Culmea Poiana înaltă, în vecinătatea Hidegului, Culmea Pleşii, iar pe latura nordică a munţilor, Măgura Marga şi Măgura Clopotivei.

Treapta cea mai joasă, cu înălţimi de 500-800 m, se află în contact cu Depresiunea Caransebeşului şi atinge o lăţime de numai 2-3 km.

Din punct de vedere geologic, Munţii Ţarcu sînt alcătuiţi din graniţe (masivele Bloju, Petreanu şi Muntele Mic) înconjurate de şisturi cristaline şi din roci sedimentare (gresii, tufuri, conglomerate etc.), mai ales în partea lor de sud-est. Şisturile cristaline dure şi gnaisele alcătuiesc Vîrful Ţarcu şi Culmea Prislopului, în general, relieful cel mai înalt este constituit din şisturi cristaline şi graniţe.

În cuprinsul Munţilor Ţarcu se disting 7 subunităţi de relief, dintre care 4 prezintă interes turistic deosebit.

Masivul Ţarcu, privit mai ales dinspre Muntele Mic, are aspect de cetate. El este mărginit din toate părţile de pante abrupte. Limitele lui le formează Valea Hidegului, văile Şcheiului şi Şuculeţului, Valea Sucului (Olteana) şi izvoarele Cuntului. Spre sud-est o denivelare de peste 600 m îl desparte de Munţii Hidegului. Cele mai mari înălţimi reprezintă cîteva proeminenţe ale unei platforme larg vălurite ce nivelează masivul: Vf. Căleanu (2190 m), Vf. Bodea (2141 m) şi Vf. Ţarcu (2186 m). De jur împrejurul platoului se rînduiesc căldări glaciare ca: Groapa Caleanului şi Căldarea Şuculeţului în partea de nord, Valea Seiului şi Căldarea Izvorului la sud-est de Vîrful Ţarcu şi complexul de circuri din centrul masivului (Căldarea Mutătoarea, Groapa, Oboroace şi Gropiţa). Acestea din urmă mărginesc platoul spre apus, între vîrfurile Căleanu şi Ţarcu.

Din Vîrful Ţarcu porneşte spre nord-vest Culmea Jigorei (l250-1400 m înălţime), care face legătura cu Masivul Muntele Mic, iar din Vîrful Căleanu spre est şi sud se arcuieşte Culmea Prislopului (Sălătrucului) de l800-2000 m înălţime, făcînd legătura cu Munţii Godeanu.

Masivul Baicu, situat la nord-est de Masivul Ţarcu, este mărginit de Valea Rîului Şes La sud-est, de văile Şcheiului şi Şuculeţului la sud-vest, de Valea Sucului la vest şi de văile Bistra şi Corciova la nord-est. Masivul se compune din două culmi perpendiculare uşor ondulate: Culmea Baicu şi Culmea Nedeii. Vîrful Mătania (Pietrele Albe) (2160 m) şi Vîrful Baicu (2119 m) sînt cele mai mari înălţimi şi constituie culmea principală. Către nord-vest altitudinea reliefului scade treptat. Versantul de nord al Culmii Nedeii adăposteşte trei văi glaciare: Dalciu, Frîncu şi Varîng. Pe versantul de sud-est se mai găsesc o serie de căldări glaciare mici. Cele mai importante sînt căldările Pietrele Albe, care adăpostesc Lacul Pietrele Albe sau Tăul Lucios (l780 m) şi Căldarea Mătaniei, sub vîrful cu acelaşi nume.

Masivul Bloju cuprinde regiunea înaltă de la nord de văile Corciova şi Bistra Mărului, fiind limitat la sud-est de Rîul Mare; la nord şi vest el se termină cu pante repezi care-l despart de Munţii Bistrei. Cele mai mari înălţimi, de la sud-vest spre nord-est, sînt: Vf. Custurii (Netis 2093 m), Vf. Bloju (2165 m), Vf. Pietrei (2190 m), Dealul Negru (2101 m), Vf. Petreanu (1896 m). Din Vf. Pietrei porneşte spre nord şi nord-vest a doua culme importantă, în lungul căreia se înşiră Vf. Cununii (2105 m), Vf. Murgani (1964 m), Vf. Loiala (1870 m) şi Vf. Sturul (1822 m). Pe laturile de est şi nord ale Masivului Bloju se întâlnesc văi glaciare, la izvoarele Văii Pietrei şi ale Bistrei Boului. Datorită granitului din care este constituit masivul, peisajul general al acestei regiuni se aseamănă întrucîtva cu cel al Retezatului, în special prin prezenţa custurilor şi a grohotişurilor. Suprafeţele netede sînt mai restrînse, limitîndu-se la Dealul Negru, Dealul Galben (2010 m) şi Tomeasa (1758 m).

Masivul Muntele Mic are o poziţie laterală faţă de culmea principală a Munţilor Ţarcu. El este delimitat de Valea Sebeşului la sud, de Valea Sucului la est, de Valea Bistra Mărului la nord şi de Depresiunea Caransebesului la vest. Din Vîrful Muntele Mic (1806 m) pornesc spre periferie o serie de culmi cu direcţie radiară. Avînd înălţimi mai reduse, Masivul Muntele Mic este împădurit aproape în întregime. Culmea Jigora-Cuntu îl leagă de Masivul Ţarcu.

La sud-vest de masivele Ţarcu şi Muntele Mic relieful scade în înălţime, luînd aspectul unor munţi scunzi, cu culmi rotunjite şi împădurite. Se disting aici cîteva mici subunităţi:

Munţii Borlovei constituie treapta de vest a Muntelui Mic, puternic fragmentată de văi înguste; cea mai proeminentă înălţime este Cioaca Orlei (1271 m), ale cărei contraforturi nordice se prelungesc pînă spre Măru.

Munţii Poiana Inaltă, cu cota maximă în vîrful cu acelaşi nume (1432 m), se desfăşoară între văile Rîul Rece şi Rîul Lung. Ei se desprind din Masivul Ţarcu şi se întind pînă în regiunea Teregova-Armeniş.

Munţii Pleaşa între Valea Sebeşului Mare şi Valea Pîrîului Lung cu altitudinea medie de circa l 000 m. În cadrul lor Culmea Pleşei, cu înălţimea ei maximă de 1413 m, domină întreaga regiune.

Munţii Hidegului, situaţi la sud de Valea Pîrîului Lung, ţin pînă în Valea Hidegului, dincolo de care se ridică Munţii Cernei. Munţii Hidegului au înălţimi de 1300-1400 m, atingînd l433 m în Vîrful Poiana înaltă. Înălţimile Munţilor Hidegului se desfac din Masivul Ţarcu şi înaintează spre sud-vest, sfîrşind în apropierea localităţii Rusca.

Hidegul şi Pîrîul Lung străbat aceste ultime două grupe de munţi prin văi foarte strîmte. Datorită faptului că ele traversează o zonă de roci sedimentare, puţin rezistente, au reuşit împreună cu afluenţii lor să creeze două depresiuni. Acestea sînt porţiuni de vale mult lărgite, cu pante domoale şi despădurite, în care se întîlnesc numeroase sălaşe, înconjurate de păduri, depresiunile poartă numele de „poieni”: Poiana Plopului, pe Valea Rîului Lung şi Poiana Ruschii, pe Hideg.

Munţii Bistrei sînt constituiţi de zona muntoasă ce se întinde la nord şi vest de Masivul Bloju, între văile Bistra Mărului, Bistra şi Rîul Mare. Această zonă se caracterizează printr-un relief puternic tăiat de rîuri şi prin înălţimi de l000-1300 m. Cîteva vîrfuri mai înalte, cu aspect de măguri, domină regiunea complet împădurită: Măgura Marga (1503 m), Vf. Coposului (1509 m), Vf. Frăsinei (1400 m) şi Măgura Clopotivei (1457 m).

Depresiunea Poiana Mărului este situată la confluenţa Bistrei Mărului cu Sucul. Aici relieful frămîntat al munţilor face loc unei depresiuni de 5 km lungime, cu fundul neted şi cu pante domoale. Încadrată între pădurile întinse care altădată acopereau munţii din jur, depresiunea îşi merită pe drept cuvînt numele de „poiană”. Prin poziţie, înălţime (circa 600 m) şi privelişti, sătucul Poiana Mărului a devenit astăzi o staţiune climaterică în adevăratul sens al cuvîntului.

Sursa:

Ghid, TARCU-GODEANU – Gh. Niculescu, 1967