De odinioară

Istorii din Ţara Gugulanilor

………………………………………………………….

Regimentul de graniţă romano-bănăţean nr. 13

Fondat în 1767 de austrieci pentru apărarea graniţei de atunci cu Imperiul Otoman, regimentul avea în subordine întregul Banat Montan:VValea Bistrei, de la comuna Marga pana la Caransebeş; culoarul Timiş-Cerna (cu văile adiacente), de la Orşova pana la comuna Şviniţa; Craina Bănăţeană şi Valea Almăjului, de la comuna Prigor până la comuna Lapuşnicul Mare.

Din punct de vedere militar, regimentul pe timp de pace a fost organizat pe 12 companii care aveau un numar variabil de comune grănicereşti.

Legile pentru buna funcţionare a regimentului au fost emise de Curtea de la Viena. Pentru pregatirea granicerilor, recrutii erau instruiti trei ani la Caransebeş, apoi, rezervişti, executau instrucţie şi şedinţe de tragere în zilele de duminică şi sărbători.

În cei 104 ani de funcţionare a regimentului, acesta a dat 25 de generali şi peste 200 de ofiţeri superiori.

………………………………………………………….

………………………………………………………….

Oieritul

Din vechime localnicii au folosit toponimul ‘Ţarcu’ pentru aceasta zonă montană datorită condiţiilor propice păstoritului şi a numeroaselor stâne (ţarcuri de oi).

Ţarcu a rămas astfel numele munţilor.

Din multitudinea de stâni ce împânzeau practic coastele munţilor, destule au fost abandonate şi s-au prăpadit cu timpul, astfel că în locul lor astăzi se mai pot vedea doar rămaşiţele stânii: o gramadă de bolovani acoperită de urzici în mijlocul unei zone unde creşte doar ştevie.

Puţinele stâne funcţionale din zilele noastre sunt grupate în zonele din golul alpin cele mai uşor accesibile pe poteci şi drumuri: Căldarea Olteana, Corciova, Brusturul, Vulturul, Zănoaga.

………………………………………………………….

Povestea lânii

………………………………………………………….

Meştesugul ţesutului

………………………………………………………….

Portul popular

…

………………………………………………………….

Spălatul rufelor

În trecut rufele se spălau la văiagă (sau vâltoare): o construcţie din lemn în care apa captată printr-un jgheab le învârtea şi le clătea aşa cum fac astăzi maşinile automate.

O casă tradiţională datând din 1892  incluzând o văiagă şi o piuă a fost dusă din Borlova şi remontată la Bucureşti la Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ în anul 1936.

Văiaga din imagine încă este funcţională în satul Măru.

Cum se spala acum 100 de ani?
Acum 100 de ani, Romania nu era inca dodoloata, iar hainele erau spalate la valtoare. Spre tristetea producatorilor, fara balsam si fara detergent.
Spalatul rufelor la rau, cu cenusa sau sapun facut in gospodarie erau cateva din optiunile pe care le aveau la indemana.
Valtoarea este un cos, confectionat din bucati de lemn, prin care apa paraului trece in viteza, fara niciun obstacol. Rufele sunt asezate in valtoare, acolo unde apa le rostogoleate in voie si elimina murdaria. Femeile doar trebuiau sa ridice rufele cu un carlig de fier si dupa un timp sa le scoata gata spalate pentru a fi puse la uscat.

Se pare ca, la inceputuri, oamenii loveau hainele de pietre, le frecau cu nisip si le spalau in rau pentru a le curata. Cam cum se procedeaza prin unele sate din Romania. Primele dovezi ale existentei sapunului s-au gasit in Roma, la muntele Sapo. Nu stim cum se prepara atunci sapunul, dar putem banui ca era vorba de un proces similar celui actual, facut in casa. (sursa dero.ro)
………………………………………………………….

Treieratul cu caii