Asociaţia Altitudine are plăcerea să invite publicul la expoziţia itinerantă de fotografie  Păduri virgine în Munţii Ţarcuavând ca temă pădurile deosebite din aria protejată Sit Natura 2000 Munţii Ţarcu.

Începând de luni, 20.05.2013, gazdă a expoziţiei este Infocentrul Turistic din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Această expoziţie organizată de asociaţia Altitudine, filiala Banat în parteneriat cu WWF România se doreşte a fi una itinerantă, cu scopul sensibilizării publicului cu privire la pădurile valoroase din ariile protejate, unele dintre ele într-un real pericol din cauza exploatărilor forestiere.

Se prezintă păduri din Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu în care natura mai supravieţuieşte în formă pură, fără intervenţie umană. Zona munţilor Ţarcu este esenţială în menţinerea ultimului Peisaj Forestier Intact din Europa, la sud de cercul polar.

Aniversăm prin această expoziţie două evenimente majore pe plan internaţional:

22 May – International Day for Biological Diversity / 22 Mai – Ziua Internațională a Biodiversității

Ne amintim cu această ocazie de abundența și diversitatea vieții pe Pământ, cu un obiectiv de creștere a gradului de conștientizare cu privire la importanța  conservării acesteia.  Ziua Internațională a Biodiversității este aniversată în fiecare an pe 22 mai începând cu anul 2000, după Convenția pentru Diversitate Biologică semnată la Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare (UNCED) de la Rio de Janeiro din 1992.

24 May – European Day of Parks 2013: My Park. My Passion. My Story.
Ziua Europeană a Parcurilor, cu sloganul Parcul meu. Pasiunea mea. Povestea mea. este o sărbătoare a Federaţiei Europarc dedicată ariilor protejate şi celor ce îşi pun pasiunea în scopul menţinerii şi promovării valorilor acestora. Pe plan european au loc acţiuni într-o multitudine de arii protejate cu această ocazie.

Fotografi: Alin Ciulă, Alin Drăguşin, Camelia Băluţescu, Călin Ţâru şi Octavian Radu Topai şi (regretam ca nu mai e cu noi) Adina Moşincat.

Au mai contribuit: Fundaţia pentru Parteneriat Miercurea-Ciuc şi Foto Oskar Timişoara.

Muzeul de Artă din Timişoara a fost gazda expoziţiei de fotografie Păduri virgine în Munţii Ţarcu, organizată de Altitudine Banat în parteneriat cu WWF România, în perioada 25 aprilie – 20 mai 2013.

Vernisajul a fost joi 25 aprilie 2013, ora 18, iar fotografiile au putut fi admirate inclusiv în timpul Nopţii Muzeelor.