Vegetaţie şi faună

Înălţimile mici şi mijlocii din Munţii Ţarcu sînt împădurite. Limita pădurii variază, situîndu-se în general la circa 1550-1650 m. Pădurea este alcătuită din fag la poalele munţilor şi din molid în regiunile înalte. In jurul localităţii Poiana Mărului ea este constituită dintr-un amestec de molid şi fag.

Deasupra pădurii, pajiştile alpine îmbracă culmile cele mai înalte ale munţilor. Jnepenişul, care de obicei face trecerea între pădure şi pajiştile alpine, ocupă suprafeţe restrînse în Munţii Ţarcu; el se găseşte mai mult în Masivul Bloju, în căldările glaciare orientate spre nord şi pe Dealul Negru.

Pajiştile subalpine şi alpine sînt alcătuite din graminee, între care predomină iarba cîmpului (Agrostis tenuis), păişul (Festuca rubra), iarba vîntului (Agrostis rupestris) şi păruşca (Festuca supina), iar pe alocuri firuţa (Poa alpina).

În zonele cu grohotişuri, mai ales în Masivul Bloju, se întîlnesc pajişti cu iarba numită rugină (Juncus trifidus). Dintre plantele cu flori atrăgătoare enumerăm pe cele mai cunoscute, şi anume: azalee (Loiseleuria procumbens), ghinţura (Gentiana sp.). clopoţei alpini (Campanula), cerenţel (Geum montanum), garofiţa (Didnthus) şi pe alocuri tufe de smirdar (Rhododendron Kotschyi). In zona calcaroasă de la colţul Fetii se întîlneşte foarte frecvent floarea-de-colţ (Leonthopodium alpinum).

Fauna Munţilor Ţarcu este reprezentată prin animalele obişnuite în pădurile de munte şi în zona alpină. În păduri trăiesc urşi, mistreţi, lupi, vulpi, rîşi, veveriţe etc. În zona alpină cităm capra neagră, şoarecele alpin, diferite păsări şi fluturi viu coloraţi etc. În apele repezi şi în unele lacuri alpine sînt păstrăvi.

În Munţii Ţarcu păşunile constituie o adevărată bogăţie, fapt care explică păstoritul intens practicat pana nu demult. Stînele au fost foarte dese; în unele regiuni ele se găseau la depărtare de numai 1-2 km una de alta, dar in prezent doar unele stane mai sunt folosite si multe sunt in paragina. Numele Ţarcu, atribuit unuia din importantele vîrfuri din regiune, îşi găseşte explicaţia tocmai în existenţa aici a numeroase stîne. De obicei stînele se află în apropierea izvoarelor şi a pădurii, acestea asigurînd condiţii indispensabile vieţii pastorale. Numeroase poteci leagă stînele cu „plaiurile” cele mai umblate sau fac legătura între ele. Unele dintre acestea sînt folosite de traseele turistice, fiind marcate prin culori, prin momîi sau chiar nemarcate.

Surse:

Ghid, TARCU-GODEANU – Gh. Niculescu, 1967

MN 51, MUNTELE MIC-TARCU – Gh. Niculescu, 1990