Ranger Junior 2013

Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu – 2013

img_1255

Un grup de 22 de copii din localităţile limitrofe ariei protejate (Teregova, Rusca, Turnu Ruieni, Borlova, Zăvoi şi Măru) au participat la tabăra rangerilor juniori din situl Natura 2000 Munţii Ţarcu în perioada 25-29 August 2013 la Poiana Mărului, organizată de Asociaţia Altitudine filiala Banat.

Acolo, elevii au învăţat cum să iubească, cum să protejeze şi cum să fie prieteni cu natura sub îndrumarea organizatorilor şi a altor voluntari îndrăgostiţi de natură.

Participanţii sunt din diferite sate şi comune din zona Munţilor Ţarcu, fiind captivaţi de o mare dorinţă de explorare, de a învăţa noi lucruri, şi de a cunoaşte natura, prieten al planetei, al nostru, al vieţii.

Ceea ce au învăţat copiii în această tabără i-a ajutat foarte mult să-şi dea seama cît de importantă este natura pentru ei.

Aceasta este o iniţiativă care ar trebui preluată de cât mai mulţi pentru a le fi de folos pe viitor şi pentru a nu distruge natura prin acţiunile noastre.

S-au derulat diverse activităţi dintre care majoritatea au fost plimbări în aer liber în mijlocul naturii, dar şi ceea ce intră în atribuţiile unui ranger: protecţia naturii, informare, ghidare şi monitorizare. Pe langă aceste activităţi, nu a lipsit nici distracţia, de la diferite jocuri până la căţărat şi ‚zborul’ cu tiroliana.

Activităţile creativ-educative derulate pe grupuri (turism, biodiversitate, proiecte, comunicare) au avut ca punct comun aria protejată din Ţarcu şi natura în general.

La plecare, copiii au regretat încheierea taberei.

PS: aceast articol a fost relizat de echipa de comunicare: Sorina, Anamaria, Oana, Alina şi Petru.

Articole presa:

7 Zile: Micii rangeri, ‘instructie’ la Poiana Marului

Caras Online: Educatie si aventura, in natura

In perioada 13-20 iulie 2013, doi copii din randul Rangerilor Juniori (Anamaria Ionascu din Teregova si Adrian Breha din Rusca Montana) si doi adulti (in calitate de mentori) au participat la tabara internationala Europarc Junior Ranger Camp 2013, desfasurata in Parcul National Bayerischer Wald din Germania, si avand urmatoarea tematica: ‘Parks in Europe: Discover how they work’.

La Europarc Junior Ranger Camp, au participat 31 de rangeri juniori din 11 tari europene, insotiti de 20 de adulti (mentori) din 14 arii protejate afiliate Federatiei Europarc. In cadrul taberei s-au desfasurat urmatoarele activitati:

– prezentarea participantilor si a ariilor protejate de unde provin

– prezentarea PN BW de catre personalul ariei protejate, dar si de catre rangerii juniori

– excursii pe traseele tematice, la munte si la centrele de informare ale parcului

– vizitarea amenajarilor din parc ce adapostesc lupi, rasi, cai salbatici si bivoli

– amenajarea unei poteci in salbaticie ‘wilderness trail’ pentru managementul vizitatorilor

– activitati de patrulare cu rangerii PN BW

– restaurarea unui habitat afectat de activitatile umane

– vizitarea unor ateliere ale mestesugarilor traditionali (fabricarea sticlei)

– activitati de comunicare si educatie ecologica

– observatii astronomice ale Lunii si ale planetei Saturn

– evaluarea rezultatelor

– pe langa cele de mai sus: munca, workshop, jocuri, distractie – after all: FUN