Asociaţia Altitudine Filiala Banat continuă activităţile cu copiii din preajma Munţilor Ţarcu prin proiectul Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu, realizat cu susținerea financiară a Fundaţiei pentru Parteneriat şi MOL România și cu sprijinul partenerilor: Agenția pentru Protecția Mediului Caraș-Severin, Inspectoratul Școlar Timiș, Inspectoratul Școlar Caraș-Severin, Asociația Bio-Tim, pensiunea Vila Dor din Poiana Mărului și școlile partenere: Liceul Tehnologic ”Sf. Dimitrie” Teregova, Școala Gimnazială Zăvoi, Școala Gimnazială Măru, Școala Gimnazială nr 3. Oțelu Roșu, Școala Gimnazială Vârciorova, Școala Gimnazială Slatina-Timiș, Școala Gimnazială Armeniș, Școala Gimnazială Cornereva, Școala Gimnazială Turnu Ruieni și Școala Gimnazială Borlova.

După o serie de prezentări la care au participat elevi din 10 școli din preajma Munților Țarcu, 54 de elevi de gimnaziu de la 6 școli au participat sâmbătă, 23 mai 2015, la ediţia a doua a concursului de prezentări pe teme de natură ”Să cunoaștem mai bine lumea în care trăim”, care a avut loc la Liceul Tehnologic ”Sf Dimitrie” din Teregova, într-un program mai amplu „Școala teregoveană – centru cultural comunitar” desfăşurat sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale.

În echipe de câte doi, elevii au pregătit și susținut prezentări PowerPoint abordând subiecte precum despre plantele și animalele protejate din zona Munților Țarcu, importanța naturii în viața noastră și grija pe care trebuie să o avem pentru a păstra pe termen lung pentru bogățiile naturale din această zonă (apa, pădurile, viețuitoarele), curiozități din natură și valori culturale ale comunităților care au trăit sute de ani în apropierea munților.

Juriul a fost format din 3 membri: D-na Mirela Ianoși, Consilier Relaţii Publice, Proiecte, Programe în cadrul APM Caraș-Severin, D-șoara Diana Lungu studentă la Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie din Timișoara și Dl Alin Dragușin ranger voluntar în Situl Natura 2000 Munții Țarcu.

Evaluând originalitatea lucrărilor și a susținerii lor, corectitudinea informațiilor și răspunsurile la întrebările puse atât de către membri juriului cât și de colegii prezenți la eveniment, următorii elevi au fost câștigătorii primelor locuri: Stoichescu Maria Dumitra și Ghimboașă Mihaela, eleve in clasa a VIII-a la Liceul Tehnologic ”Sf. Dimitrie” din Teregova au caștigat Premiul I cu lucrarea ”Viața la țară”, Anca și Alin Berzescu de la aceeași școală au câștigat Premiul al II-lea cu prezentarea ”Orhidee sălbatice din Banat”, iar elevii Olah Andrada si Vieru Andrada de la Școala Gimnazială din Oțelu Roșu s-au clasat pe locul al III-lea, prezentând lucrarea ”Ciudățenii în lumea animalelor”. Apreciind prezentările susținute de mai multe echipe, juriul a acordat o serie de mențiuni echipelor de la Școlile Gimnaziale din Măru, Armeniș și Slatina Timiș.

După emoțiile din timpul concursului, elevii s-au relaxat cu jocuri de echipă, mulți dintre ei se vom revedea în tabăra gratuită Ranger Junior in Munții Țarcu, ce va avea loc în luna iulie la Vila Dor în Poiana Mărului.